Dezvoltare abilități

8-10 ani

Sesiune unică

Durată sesiune: 60 minute

Locație: București

Număr participanți: 15

Trainer:

Dată atelier: Disponibil în curând

O viață bazată pe valori solide reprezintă o viață cu mai puțină neîncredere în forțele proprii, mai multă deschidere spre lume și oportunități, o mai atentă selectare a oamenilor din viața noastră și un scop mai bine conturat pentru sine. Valorile personale ne pot ghida în a reduce conflictul pronunțat dintre generații. Cu cât înțelegem mai mult necesitatea schimbării de principii, de valori, de mentalitate și de modele culturale, cu atât mai rapid vom contribui la găsirea de soluții adaptate generațiilor prezente și viitoare.

Valorile ne ajută să descoperim ce contează pentru noi… sunt principiile pe care ni le conturăm în copilărie, le tatonăm în adolescență și pe care le fundamentăm la maturitate. Valorile personale adesea ne influențează atitudinea și comportamentul. Deși destul de rar le conștientizăm, le folosim în viață pentru a decide și face alegeri importante. Valorile ne conturează unicitatea și ne definesc autenticitatea. Valorile sunt „ceva” pentru care unii dintre noi suntem dispuși să trăim sau să ne dăm viața. Identificarea sistemului de valori personale și a modului în care acestea se exprimă în viața noastră este unul dintre cele mai provocatoare și profunde procese de conștientizare.

Scopul atelierului:

Să demonstrăm că înțelegerea valorilor influențează iremediabil, irevocabil și inimaginabil împlinirea personală. Aceasta pentru că valorile ne influențează obiceiurile, stilul de viață și experiențele sociale, ne modelează comportamentele, ne formează alegerile și procesele decizionale și, nu în ultimul rând, ne determină emoțiile.

Obiectivele atelierului:

– Să determinăm tinerii să conștientizeze principiile după care își ghidează viața.

– Să-i familiarizăm pe tineri cu teoria valorilor personale, sociale și universale.

– Să-i sprijinim pe tinerii să înțeleagă diversitatea dintr-o altă perspectivă: o valoare comună poate fi exprimată diferit în funcție de mai multe variabile.

– Să le arătăm tinerilor legătura dintre valorile personale și felul în care acestea se încadrează în obiectivele personale.

– Să-i motivăm pe tineri să exprime explicit 3 valori după care se ghidează în viață.

– Să ancorăm în mintea tinerilor ideea importanței argumentării opiniilor din perspectiva valorilor, precum și baza formării convingerilor personale din perspectiva setului propriu de valori.

O viață bazată pe valori solide reprezintă o viață cu mai puțină neîncredere în forțele proprii, mai multă deschidere spre lume și oportunități, o mai atentă selectare a oamenilor din viața noastră și un scop mai bine conturat pentru sine. Valorile personale ne pot ghida în a reduce conflictul pronunțat dintre generații. Cu cât înțelegem mai mult necesitatea schimbării de principii, de valori, de mentalitate și de modele culturale, cu atât mai rapid vom contribui la găsirea de soluții adaptate generațiilor prezente și viitoare.

Prin intermediul acestor ateliere, tinerii identifică, conștientizează, analizează și reflectează la modul în care, pentru a rezolva o problemă sau o situație dificilă, exemplul personal poate influența contribuția sau viața celor din jur. Astfel, ei își descoperă valorile, și le validează, identifică modurile în care luarea deciziilor le influențează sistemul propriu de valori, precum și cum acesta interferează, sau se află în disonanță, cu valorile comunității în care trăiesc, învață, conviețuiesc cu semenii lor.

În plus, tinerii conștientizează etapele transformatoare ale sistemului de valori personale, care începe în copilărie, se schimbă la adolescență și se consolidează la maturitate. Totodată, conștientizează procesul de practicare a valorilor personale în societate și cum acestea pot fi influențate de mai mulți factori.

Mențiuni:
Disponibil în curând

Trainer:

Ai întrebări? Scrie-ne la support@growedu.ro sau contactează-ne la 0769.129.054