Atelierele GrowEdu
Dezvoltare personală
10-13 ani
4 sesiuni săptămânale
Durată sesiune: 60 minute
Locație: online
Număr participanți: 5
Comunicarea – baza tuturor relațiilor interumane și proces esențial prin care oamenii reușesc să transmită emoții, sentimente sau informații. Rolul său este vital în viața socială, prin intermediul comunicării reușim să ne exprimăm și totodată să-i înțelegem pe cei din jur, din acest motiv este necesar să știm cum să comunicăm corect și eficient.
După cum v-ați imaginat deja, comunicarea nu este doar verbală, ea cuprinde mai multe forme prin care ne putem exprima. Toate aceste aspecte sunt foarte importante atunci când dorim ca mesajul nostru să fie clar și ușor înțeles.
Încă de la prima intrare în colectivitate, copiii încep să înțeleagă din ce în ce mai bine cât de importantă este comunicarea, iar mai târziu, în pre-adolescență, devin pregătiți să și-o dezvolte, fiind și un moment prielnic pentru a o transforma într-o abilitate personală.
Comunicarea este primordială în toate aspectele vieții noastre, ea va aduce reușite la învățătură și mai târziu, în carieră, însă va fi și un avantaj major în viața personală. Siguranța de sine pe care o dobândim atunci când știm să comunicăm eficient ne dă curajul necesar pentru a ne urma țelurile și a obține ceea ce ne dorim.
Evident că acest proces nu se întâmplă peste noapte, însă, învățând și utilizând tehnicile potrivite va fi o călătorie captivantă, cu multiple beneficii.
