Atelierele GrowEdu
Educația Financiară este acea educație care ne învață cum să câștigăm mai mulți bani și cum să ne gestionăm banii astfel încât să ne protejăm de anumite riscuri, cum să avem grijă de situația noastră financiară, atât cea prezentă, cât și cea viitoare, pe termen lung. În Play4FinancialSkills, jucătorii sunt încurajați să câștige bani, să economisească, să cheltuie pentru produse și servicii necesare și totodată, să învețe să răspundă adecvat provocărilor lansate în joc, demonstrând astfel că progresează.
Majoritatea cercetărilor efectuate în ultimii doi ani, indiferent de sursă, arată că românii se află pe ultimele locuri la educație financiară în Europa și în lume.
Educația Financiară este acea educație care ne învață cum să câștigăm mai mulți bani și cum să ne gestionăm banii astfel încât să ne protejăm de anumite riscuri, cum să avem grijă de situația noastră financiară, atât cea prezentă, cât și cea viitoare, pe termen lung. Din păcate, majoritatea românilor nu știe să economisească cu un scop precis și nu face diferența dintre nevoi și dorințe, iar dacă oamenii nu învață să-și gestioneze veniturile vor fi aproape permanent în situația în care “le scapă banii printre degete”. Cu cât este mai bombardat cu informații și mai puțin înzestrat cu competențe, românului îi este greu să conștientizeze nevoia de bunăstare pe întreaga perioadă a vieții și astfel, în multe cazuri, alegerile sale financiare sunt deficitare pentru că obiceiurile sănătoase nu sunt dezvoltate de timpuriu.
Scopul atelierului:
Participanții vor învăța sau își vor reconfirma ideea că educația financiară este aplicabilă în aproape toate ariile vieții noastre.
Obiectivele atelierului:
– Să demonstrăm că experiența nu este ceea ce ni se întâmplă, ci ce înveți să faci cu ceea ce lași să se întâmple.
– Prin intermediul dialogului și interactivității, participanții să experimenteze situații relevante referitoare la ceea ce și-ar putea dori pentru sine, pe termen lung.
– Să determinăm participanții să exerseze moduri prin care pot să obțină mai mult de la banii lor printr-un comportament financiar responsabil.
– Participanții să aprofundeze conceptul de creștere a calității vieții și importanța creării unor premise pozitive pentru un viitor îndelungat, lipsit de griji.
– Să creăm context înțelegerii propriei persoane, a necesităților viitoare, precum și a alegerilor financiare asumate bazate pe un proces de raționament sănătos, dezvoltat încă de timpuriu.
– Participanții 15+ ani să-și contureze schița propriului plan financiar pentru a se îndrepta cu pași repezi către independența financiară.
Cum ne-am putea aștepta ca tinerii să își gestioneze proprii bani atunci când vor deveni adulți, dacă nu-i expunem la experiențe practice referitoare la bani, încă de timpuriu?
Educația financiară ar trebui să fie un proces continuu, pentru că avem tendința de a presupune că oamenii vor învăța despre bani pe cont propriu. Realitatea prezentă ne arată că este nevoie de o schimbare de paradigmă în ceea ce privește gândirea pe termen lung, gestionarea responsabilă a banilor, bunăstarea financiară și menținerea nivelului de trai pe toată perioada vieții, până după vârsta pensionării.
În Play4FinancialSkills, jucătorii sunt încurajați să câștige bani, să economisească, să cheltuie pentru produse și servicii necesare și, totodată, să învețe să răspundă adecvat provocărilor lansate în joc, demonstrând astfel că progresează.
Prin intermediul unor simulări și al unui set de materiale practice, participanții, pe grupe de vârstă, trec printr-o suită de experiențe educaționale profunde, de la învățarea sau reamintirea unor noțiuni financiare cunoscute, la înțelegerea cognitivă, dar și cum să încorporeze afectiv faptul că orice proces educațional cere timp și o investiție de durată a energiei personale și de grup.
În atelierele Play4FinancialSkills, tinerii învață vocabularul financiar, exersează limbajul bunăstării personale, află cum să-și constituie un buget, găsesc răspuns la faptul de a-și amâna satisfacțiile imediate și cum pot să economisească pentru viitor. În plus, ei descoperă secretul faptului de a dona în scopuri caritabile, află cum timpul poate juca în favoarea lor dacă încep să-și investească banii de buzunar de timpuriu, descoperă că banii trebuie puși la treabă și că este esențial să se trezească mâine mai bogați decât astăzi.
Tinerii înțeleg conceptul de dezvoltare și creștere a averii și învață cum să-și planifice viitorul, mai asumat; exersează identificarea obiectivelor financiare pe termen lung și cum să le integreze în planul financiar propriu; exersează lucrul cu bugetul personal; află modalități de a gestiona riscul financiar și volatilitatea investițională; înțeleg noțiunile referitoare la îndatorare și scorul de credit, precum și importanța creditelor sănătoase; se informează cu privire la instrumentele investiționale și învață despre inflație, diversificare, dobânda compusă și compunerea câștigului, conceptele centrate pe economisire, protecție și securitate financiară.
Mențiuni:
Atelierele se desfășoară în București, Șos. Ștefan cel Mare nr. 38, Sector 1.